Mai mulți fotbaliști ai Rapidului se află la limita răbdării. Neplătiți nici de Adrian Zamfir, nici de Valerii Moraru, cu restanțe mari la salarii, câțiva fotbaliști sunt la un pas să introducă la Tribunal cerere de intrare a clubului în faliment, pentru că nu au fost respectate hotărârile luate la masa credală și termenele de plată. În planul de reorganizare se specifica faptul că, în situația în care se află Rapid, jucătorii vor fi plătiți din trei în trei luni. Problema e că aceștia nu își primesc banii nici la trei luni, cei mai tineri fiind întreținuți de părinți.
„E jale mare la Rapid. Mulți fotbaliști din lot, dar și dintre cei care s-au înscris la masa credală și au părăsit între timp clubul. nu mai vor să continue așa pentru că nu mai au cu ce să trăiască. Nu au introdus încă cerere la Tribunal de intrare în faliment pentru că le este teamă de reacția suporterilor, dar, în mod sigur, această situație nu va mai dura mult. Vor fi câțiva care își vor călca pe inimă și vor face până la urmă, din disperare, acest gest”, povestește o sursă din cadrul clubului.
Lukanovic, fost jucător al Rapidului, a făcut deja o notificare la judecătorul sindic pentru că nu i-au fost achitate datoriile conform înțelegerii.
Singura grupare aflată în insolvență care și-a onorat obligațiile de la masa credală și și-a plătit jucătorii conform planului agreat este Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER